România a surclasat China

România a surclasat China
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala feminină de handbal este tot mai convingătoare în turneul olimpic. În jocul secund, România a „transformat“ China într-un sparring-partner. Tricolorele au intrat pe teren decise să-și facă partida cât mai ușoară și n-au oferit prea multe șanse adversarelor. China a încercat să pună România în dificultate printr-o apărare avansată și agresivă, dar trupa pregătită de Tadici și Muși a avut soluțiile necesare. Carmen Amariei a „spart“ în nenumărate rânduri zidul chinezesc, iar Ionela Gâlcă-Stanca a fost stăpână pe semicercul advers. Apărarea și poarta au funcționat, la rândul lor, la parametrii scontați, astfel că diferența s-a făcut încă din prima repriză (17-11 la pauză). Gazdele au picat și fizic în actul secund, astfel că prima reprezentativă și-a permis să lucreze și la golaveraj. La final, România s-a impus cu 34-20 și a pus deja gând rău următorului adversar, Franța.

Meiroșu și-a cinstit colegele

Jucătoarele și stafful tehnic au dedicat această victorie Adinei Meiroșu, care a împlinit ieri 23 de ani. I-au oferit și un cadou, o umbreluță și o pereche de papuci chinezești. În schimb, Meiroșu a cumpărat pentru echipă un tort uriaș, la masă fiind invitate și gimnastele. Altfel, România a avut și ieri galerie, printre susținători numărându-se finanțatorul Rulmentului, Teodor Florescu. Acesta și-a pierdut telefonul la intrarea în sală, dar l-a regăsit după o oră și a reintrat în posesia lui după ce gazdele au efectuat unele verificări.

"A fost un meci mai ușor decât ne așteptam. Această victorie o consider un cadou de ziua mea" – Adina Meiroșu, inter România


Fisier olimpic

TIR: Pușcă aer comprimat, 10 metri, masc.: 4. Alin Moldoveanu 698,9 p. SCRIMĂ‚: Floretă fem., turul 2: Cristina Stahl (foto) – Katja Waechter 6-15 (eliminată în 32-imi). ÎNOT: 400 m liber fem., finală: 6. Camelia Potec 4:04,66; 200 m liber fem., serii: 9. Camelia Potec 1:57,65 (s-a calificat în semifinale); 200 m fluture masc.: 13. I. Gherghel 1:56,09 (s-a calificat în semifinale). TENIS: Turul I, masc.: Victor Hănescu – Simone Bolelli 7-5, 3-6, 6-4; turul I, fem.: Sorana Cîrstea – Shahar Peer 3-6, 7-5, 0-6. CANOTAJ: 8+1 feminin, preliminarii: 1. România (Constanța Burcică, Viorica Susanu, Rodica Maria Șerban, Eniko Barabas, Simona Dumitrița Mușat, Ioana Cristina Papuc, Georgeta Andrunache, Doina Ignat, Elena Georgescu) 6:05,77; dublu vâsle, recalificări: 3. Roxana Cogianu, Ionelia Neacșu 7:01,69 (au ratat calificarea în finală). BOX: 60 kg, turul I: Georgian Popescu bp. Sadam Ali 20-5 (s-a calificat în 16-imi). HANDBAL: Grupa A, fem.: România – China 34-20. HALTERE: 62 kg masc., finala: 4. Antoniu Buci 295 kg; 58 kg fem., finala: 8. Roxana Cocoș 204 kg.

Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
TAXĂ pentru toți cei cu PERMIS AUTO. Șoferii români, obligați să o achite
TAXĂ pentru toți cei cu PERMIS AUTO. Șoferii români, obligați să o achite
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×